Despre noi

vineri, 21 februarie 2014

DESCOPERA LUMEA



   „Universul este nelimitat şi nu există decât o singură lume. Lumea asta este aceeaşi pentru toate vieţuitoarele, n-a făcut-o vreun zeu sau vreun om, ci era din eternitate, este şi va fi un foc veşnic, care se aprinde şi se stinge după măsură.”
                                 (Heraclit)

      Deoarece lumea în care trăim este un continuu mister  acest opţional,’’Descoperă lumea’’, doreşte şi vine în întâmpinarea curiozităţii elevilor de a descoperi misterele lumii apropiate ,dar mai ales a celei indepărtate. Aşadar, în cadrul acestui opţional, împreună cu elevii clasei a IV a A,  vom descoperi Universul, Sistemul Solar (planete, sateliţi, meteoriţi, asteroizi), structura Pamântului; se vor achiziţiona mai uşor noţiunile de geografie din clasa a IV-a,ajută la dezvoltarea deprinderilor de orientare pe hartă; vom descoperi continente ,plante ,animale noi, dar mai ales civilizaţii necunoscute până în prezent.
    Activităţile  acestui opţional se vor desfăşura în totalitate în cadrul CDI al Şcolii Gimnaziale Prejmer, sub îndrumarea d-nei profesor documentarist Mizgaciu Roxana, care vine în sprijinul elevilor cu material suplimentar activităţilor desfăşurate ( hărţi, glob terestru, atlase, planşe, enciclopedii etc.), astfel încât elevii îşi construiesc o imagine cât mai complexă a temei, facilitându-le asocierea si combinaţiile informaţionale. Elevii se pot exprima liber, pot emite supoziţii, pot dezbate cu usurinţă anumite teme, pot explora, selecta , compara,  identifica şi asocia informaţii deoarece există o varietate de metode si materiale didactice care pot fi folosite, iar proiectele si activităţile de creaţie, comunicarea eficientă între învăţător-elev-profesor documentarist conduc la desfăşurarea unor lecţii interesante şi plăcute.
    Pe parcursul desfăşurării disciplinei opţionale elevilor li se vor prezenta materiale PPT cu temele propuse,iar elevii vor fi investigatori sistematici ,autoevaluatori,  evaluatori pentru ceilalţi colegi, dar mai ales artişti prin activităţile practice pe care le vor desfăşura   în echipă( desene, machete etc.)
    Opţionalul “Descoperă lumea”, îşi propune ca finalitate îmbogăţirea bagajului informativ al elevilor, stimularea creativităţii şi a muncii în echipă (realizarea unor miniexpoziţii), dezvoltarea dorinţei de explorare  continue.
 




                                                                             



                                      Institutor, Oceanu Loredana –Ioana