Despre noi

miercuri, 10 decembrie 2014

ZIUA TOLERANŢEI




 Atunci  când ne  confruntăm  cu  intoleranţa, percepem  cu adevărat cât  de  important  este  să fii  tolerant. Sensurile acestui verb, alături de cele ale substantivului adiacent au fost subiectul principal pentru  o nouă activitate  desfăşurată în Centrul de Documentare şi Informare al şcolii.
Totul a început din dorinţa de a continua tradiţia sărbătoririi acestei zile mondiale, mai precis cea de 11 noiembrie, în şcoala noastră, unde  s-a  pus  mereu  accent pe  comunicare, acceptare, respect, înţelegere reciprocă, prietenie, într-un cuvânt TOLERANŢĂ.
Activitatea  a fost  condusă de elevii claselor a III-a A (înv. Schiel Cristina) şi a III-a B (înv. Gurzun  Ana), care au dezbătut cuvintele  cu sens  asemănător.
ale  temei  alese  şi filmele de animaţie prezentate  pe această temă. Profesorii  s-au ocupat numai de pregătirea  materialelor  şi de  impulsionarea  exerciţiilor de  comunicare  dintre  cele  două  clase, atunci  când  a  fost  necesar.
           Fixarea  cunoştinţelor  a presupus    rezolvarea  unui  rebus  cu  definiţii  ale toleranţei şi realizarea unei hărţi conceptuale a termenului  la finalul activităţii. Cu gândul că ne-am ridicat la nivelul activităţilor din alţi ani  pe aceeaşi temă, vă dorim  cât  mai multă  inspiraţie  în activităţile  extracurriculare.
Înv. Schiel  Cristina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu