Despre noi

miercuri, 30 martie 2011

Din suflet de dascăl

Mă numesc Cristina Mirică şi din anul 1983 sunt învăţătoare. 
Dacă aş da timpul înapoi şi aş fi în situaţia de a-mi alege o meserie, cu siguranţă aceea ar fi cea de învăţătoare. De ce? Este simplu: este ceea ce mi-am dorit de mic copil. Îmi aduc aminte că strângeam copiii din vecini în curtea părintească şi ne jucam ,,de-a şcoala``. Fireşte : eu eram învăţătoarea.
A fi învăţător este un lucru extraordinar ! Lucrând cu copiii, rămâi tânăr (sufleteşte vorbind, pentru că dascălul este ca o lumânare care se stinge uşor luminând pe alţii).
Din anul 1993 sunt la Şcoala Generală Prejmer. S-au schimbat atât de multe de-atunci... Au trecut câteva generaţii de copii prin mâinile mele. Am încercat să le dăruiesc tot ce-am avut mai bun, să le îndrept paşii spre bine, să-i fac să iubească cinstea, omenia, munca, să le trezesc interesul pentru cunoaştere, să le cultiv dragostea pentru semeni, pentru ţară, pentru minunatele tradiţii moştenite de la străbuni, pentru izvorul nesecat al folclorului neamului românesc. Cred că am reuşit în mare măsură. 

Îmi place tot ceea ce fac ; ador sinceritatea şi naivitatea copiilor; îmi place să fiu aproape de sufletele lor şi de ale părinţilor acestora, să le inţeleg problemele şi să caut, împreună cu ei, cele mai potrivite căi de soluţionare.
În şcoala din Prejmer, oricine va păşi, îşi va da seama că este o şcoală cu tradiţie, o şcoală cu un colectiv de cadre didactice bine pregătite, cu copii frumoşi, deştepţi şi talentaţi, cu un director de care multe şcoli şi-ar dori să aibă, d-na prof. Irimia Iuliana. Datorită implicării domniei sale în proiecte de obţinere de fonduri, şcoala noastră a fost reabilitată, s-a construit un corp nou destinat claselor I-IV, avem un Centru de Documentare şi Informare unde se desfaşoară multe din activităţile noastre didactice în condiţii deosebite.
Pentru a ne cunoaşte mai bine, veţi putea vedea fotografii cu noi şi despre noi..

Înv. Cristina Mirică 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu