Despre noi

marți, 28 octombrie 2014

,,În ţara poveştilor”



         

Noi, prof. înv. primar Gurzun Ana şi Ciobanu Simona ,am călătorit împreună cu elevii noştri din clasa a III-a B şi clasa pregătitoare C, în minunata lume a poveştilor, activitate pe care am organizat-o la Centrul de Documentare şi Informare.
        În cadrul activităţii desfăşurate, elevii au recunoscut personajele şi poveştile din care acestea fac parte, le-au caracterizat, iar fundalul muzical a însoţit partea practică a activităţii:  au desenat şi colorat personajele preferate.
        Elevii au dat dovadă de spontaneitate, spirit de echipă, s-au completat reciproc, prin urmare, scopul acestei activităţi a fost atins.

A venit, a venit toamna



     

            

Toamna este fermecătoare prin bogăţia cromatică a frunzelor care se aştern în covoare foşnitoare.
     Dovedind originalitate şi inventivitate ,mare le-a fost bucuria elevilor din clasa a II-a A când, din nevinovatele frunze abia desprinse de pe ramurile copacilor,au realizat peisaje care par a fi coborât dintr-un tablou al unui pictor celebru .
    Activitatea integrată s-a desfăşurat în sala CDI, amenajată special pentru vizualizarea unor peisaje de toamnă şi asigurarea fondului muzical.


                                                    Inv. Tara Marcela

marți, 7 octombrie 2014

Ziua Educaţiei



Ziua Educaţiei la Prejmer

 

             Poate că cel mai dificil lucru în viaţa unui profesor şi al unui părinte reprezintă momentul în care trebuie să explice copilului importanţa majoră a educaţie şi, în special, a şcolii. Pentru a depăşi această barieră, UNESCO, alături de guvernele prezente la conferinţa din 1966, de la Paris, au hotărât să dedice o zi dascălilor de pretutindeni.
La Prejmer, elevii claselor a III-a  A şi B, coordonaţi de doamnele învăţătoare Schiel Cristina şi Ana Gurzun, au dedicat mai multe activităţi acestei sărbători, pe durata a două zile, în care au fost realizate desene şi colaje cu simbolurile educaţiei, prezentări PowerPoint  şi crizanteme din hârtie, ca felicitări pentru profesoriii Şcolii Gimnaziale Prejmer.Activităţile s-au derulat în clasă  şi în Centrul de documentare şi informare al şcolii,  sub îndrumarea profesorului documentarist al şcolii,  Mîzgaciu Roxana, care  a pus la dispoziţie materialele necesare desfăşurării lecţiilor descrise în proiectul educaţional aferent. Proiectul şi-a atins obiectivele, elevii răspunzând cu elan cerinţelor şi chiar cu definiţii proprii asupra educaţiei.
                Nici cei mari nu s-au lăsat mai prejos, în cadrul proiectului Centrul de resurse şi sprijin comunitar, realizându-se activităţi de socializare pe tema acestei sărbători vizionare şi discuţii asupra unei prezentări PowerPoint, alături de ralizarea unei felicitări pentru profesorii implicaţi în programul de tip afterschool al proiectului numit.
Într-o zi specială de toamnă, când profesorii de astăzi şi de ieri sunt invitaţi pe scena unui spectacol menit să celebreze transformarea timpului în rost, educaţia şi-a găsit definiţia atât de firesc, dincolo de barierele ce le impune timpul, viaţa...
                                                                        Înv. Schiel Cristina

luni, 6 octombrie 2014

Ziua Europeană a Limbilor



Ziua Europeană a Limbilor, marcată prin acţiuni menite să celebreze diversitatea
 
Europa este posesoarea unei adevărate bogaţii lingvistice: 24 de limbi oficiale şi peste 60 de comunităţi autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară. Pentru a atrage atenţia asupra acestei imense bogaţii lingvistice, Uniunea Europeană şi Consiliul Europei au lansat, în 2001, iniţiativa Anul european al limbilor, iniţiativă din care a luat naştere Ziua Europeană a Limbilor. Obiectivele sale sunt: sensibilizarea publicului faţă de multilingvism în Europa, cultivarea diversităţii culturale şi încurajarea învăţării limbilor străine de către toţi europenii, la şcoală sau în afara acesteia.
            Cu acest prilej, elevii de la Scoala Gimnazială Prejmer au marcat evenimentul, la fel ca toți ceilalti elevi, din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei. A fost o zi importantă în care au defășurat o serie de activități interesante, coordonați fiind de profesor Oana Predoiu, cu participarea doamnelor profesoare Andrași Felicia și Mîzgaciu Roxana. Împărțiți pe grupe și limbi studiate elevii au început activitatea prin vizionarea unui material power point ce le-a permis să se  familiarizeze cu termenii cheie ai acestui eveniment, respectiv : plurilingvism și multiculturalitate. Următoarea  etapă a presupus implicarea elevilor într-o dezbatere: "Limba ramane accesul privilegiat la orice cultura?", activitate în urma căreia s-au desprins mai multe idei, precum:
·         există foarte multe ocazii de a studia sau de a munci într-o altă ţară europeană, dar, de foarte multe ori, lipsa cunoaşterii limbii ţării respective devine o piedică în faţa realizării acestui deziderat.
·         niciodată nu e prea târziu să înveţi o limbă straină! Chiar dacă ştii doar câteva cuvinte în limba ţării pe care îţi propui sa o vizitezi în vacanţă, acest lucru îţi va da posibilitatea să îţi faci prieteni, să stabileşti contacte, să cunoşti mai multe. În plus, învăţarea unei limbi străine este un mijloc de a înlătura barierele culturale şi interumane.
      Pentru a-și demonstra calitatea de cetățean european, elevii au participat la un concurs de cultură generală cu tema: Recunoaște țara!, ei dovedind o bună cunoaștere a macro-culturii europene.
        În încheiere, elevii, au participat la realizarea unui dictionar interlingvistic intitulat “Hunting for language treasures”, fiecare grup, în funcție de limba studiată, alegand cel mai reprezentativ cuvânt, care poartă în el esența limbii respective. Cele mai reușite colaje, au fost premiate la final.
Pentru cadrele didactice, pentru elevii implicaţi în proiect şi pentru ceilalţi participanţi, ziua de 26 septembrie a fost o ocazie de a petrece momente frumoase învăţând şi altfel, decât în mod obişnuit şi contribuind la crearea unei atmosfere plăcute, menite să stimuleze interesul, dorinţa de a se familiariza şi învăţa şi alte limbi străine decât cele studiate la şcoală.

                                                         

                 prof. Predoiu Oana


  TOAMNA 
                                              de Octavian Goga             
Văl de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina
Firelor de lămâiţă
Li se uscă rădăcina.
Peste creştet de dumbravă
Norii suri îşi poartă plumbul,
Cu podoaba zdrenţuită
Tremură pe câmp porumbul.
Şi cum de la miazănoapte
Vine vântul fără milă,
De pe vârful şurii noastre
Smulge-n zbor câte-o şindrilă.
De viforniţa păgână
Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus pe cumpăna fântânii.
Îl ascult şi simt subt gene
Cum o lacrimă-mi învie:
- Ni se-aseamănă povestea,
Pui golaş de ciocârlie.
                      Da,a venit toamna iar elevii se întorc la școala. Dorința de a învata și de a fi cât mai bun le călăuzește pașii către școală. Vă doresc dragi elevi, mult succes în noul an școlar.
                                                               prof. doc. Mîzgaciu Roxana