Despre noi

luni, 6 octombrie 2014

  TOAMNA 
                                              de Octavian Goga             
Văl de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina
Firelor de lămâiţă
Li se uscă rădăcina.
Peste creştet de dumbravă
Norii suri îşi poartă plumbul,
Cu podoaba zdrenţuită
Tremură pe câmp porumbul.
Şi cum de la miazănoapte
Vine vântul fără milă,
De pe vârful şurii noastre
Smulge-n zbor câte-o şindrilă.
De viforniţa păgână
Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus pe cumpăna fântânii.
Îl ascult şi simt subt gene
Cum o lacrimă-mi învie:
- Ni se-aseamănă povestea,
Pui golaş de ciocârlie.
                      Da,a venit toamna iar elevii se întorc la școala. Dorința de a învata și de a fi cât mai bun le călăuzește pașii către școală. Vă doresc dragi elevi, mult succes în noul an școlar.
                                                               prof. doc. Mîzgaciu Roxana

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu